Întrebat, în cursul conferinței de presă cu premierul britanic Theresa May despre conversația telefonică pe care urmează să o aibă sâmbătă cu președintele rus, Vladimir Putin, Donald Trump a exclus posibilitatea anulării sancțiunilor în curând.
„Este foarte devreme să discutăm despre” anularea sancțiunilor, a spus Trump, citat de BBC News online.
„Dar a avea relații bune cu țări precum Rusia și China ar fi un lucru pozitiv, nu negativ”, a subliniat Trump.
La rândul său, Theresa May a dat asigurări că susține poziția Uniunii Europene, cea de menținere a sancțiunilor impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina.